STIRI ȘI EVENIMENTE, Uncategorized

Cercetare pentru alimente sănătoase fără E-uri

Iubitorii de produse dulci naturale pot fi fericiţi. Din 2011 vor avea pe piaţă trei noi produse, în care nu se vor adăuga aditivi alimen­tari sau alte substanţe care să distrugă valoarea biologică a fructelor. Pentru a realiza un astfel de produs, o echipă de 10 cercetători va munci pentru a da reţeta perfectă.
Proiectul de cercetare a fost iniţiat cu ajutorul fondurilor structurale. Firma producătoare a realizat un dosar de participare la concurs împreună cu Institutul de Cer­cetare şi Dezvoltare pentru Industrializarea şi Marketingul Produselor Horticole “HORTING” Bucureşti. Această etapă a fost una foarte grea, pentru că, spre deosebire de alte astfel de competiţii, a fost necesară realizarea unui plan de afaceri din care să reiasă că produsul realizat este competitiv pe piaţă.

De altfel, concursul de proiecte se numeşte “Cercetare-dezvoltare în parteneriat între universităţi/institute de cerce­tare-dezvoltare şi întreprinderi în vederea obţinerii de rezultate aplicabile în economie” şi s-a desfăşurat sub patronajul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică(ANCS).

CONCURS DE PROIECTE
Ideea de a participa la acest proiect a venit simplu. Bibiana Stanciulov a observat că românii sunt din ce în ce mai atenţi la ceea ce mănâncă şi sunt în căutare de alimente care să aibă şi gust, dar care să fie mai ales benefice pentru sănătate. După succesul pe care l-a avut cu magiunul de Topoloveni s-a gândit să mai scoată pe piaţă şi alte produse cu efecte benefice asupra sănătăţii, care să nu conţină nimic altceva în afară de fructe.

Ideea a prins şi mai bine contur o dată cu concursul de proiecte al ANCS. Aşa că a apelat la Institutul Horting pentru a realiza produsele. Nu a putut face acest lucru în fabrică, pentru că noile alimente trebuie să nu aibă aditivi alimentari, zahăr sau alte adaosuri care ar distruge valorile nutritive ale fructelor.

De asemenea, nici procesul de producţie nu trebuie să omoare fructele şi vitaminele. Aşa că a discutat cu cercetătorii de la Horting şi aceştia au fost de acord să participe la acest proiect, mai ales că nu sunt în România multe firme din industria alimentară care să dorească realizarea de produse sănătoase şi na­turale.

În trecut, au apelat la serviciile lor producători de ketchup, care după ce au văzut câte costuri implică realizarea unui produs fără amidon sau aditivi alimentari au renunţat. Este mult mai simplu să scoţi pe piaţă un aliment plin de aditivi şi să îi pui o etichtă frumoasă.

TESTE
Conducătoarea proiectului de cercetare este Mi­runa Bibicu. În echipa cu care va lucra vor in­tra şi trei persoane din cadrul firmei care va produce în final alimentele. Scopul ei nu este numai reali­za­rea celor trei produse.

Astfel, ei vor şti cum să implementeze sistemul care este necesar pentru realizarea unor produse de înaltă calitate. Cercetătorii de la Institutul Horting vor munci câteva luni făcând încercări. Perioada cea mai efervescentă va fi cea a recoltei, când vor trebui să amestece mai multe soiuri din diferite fructe pentru a realiza un produs care să aibă gust şi as­pect plăcut fără să fie nevoie de aditivi alimentari.

Bibiana Stanciulov spune că în urma acestei acţiuni de cercetare nu numai firma are de câştigat, ci şi industria, pentru că o mare parte din bani merg către institut. Mai mult, pe moment va trebui să investească 640.000 de euro, restul de bani fiind daţi prin fonduri structurale nerambursabile. Totuşi, suma investită va reveni sub formă de profit, pentru că aceste produse vor ajunge şi pe piaţa europeană dacă vor avea succes aici.

Beneficiarul final va fi consumatorul, care va putea alege de pe raft trei produse funcţionale. În prezent, piaţa conservelor din fructe şi legume este dominată de produse care conţin cantităţi mari de zahăr, iar în unele cazuri chiar şi aditivi alimentari.

sursa: Jurnalul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *