Contact: 021.340.26.66

Magiunul de prune Topoloveni va fi expus în Dubai, la singurul târg bio din Orientul Mijlociu

Dubai_1

Călătoria Magiunului de prune Topoloveni în lume continuă luna aceasta în Orientul Mijlociu, la Dubai, unde are loc cea mai mare expoziţie dedicată industriei alimentelor naturale şi organice- MENOPE ( Middle East Natural & Organic Product Expo 2014). Evenimentul va avea loc în perioada 25-27 noiembrie la Centrul Internaţional pentru Convenţii şi Expoziţii Dubai şi reuneşte cei mai importanţi producători de alimente naturale şi ecologice, din lume.  Ajunsă la cea de-a 12-a ediţie, Menope este printre cele mai importante expoziţii internaționale în domeniul alimentaţiei ecologice, piața din Orientul Mijlociu fiind piața cu cea mai mare dezvoltare din lume, pe acest segment.

Magiunul ecologic de prune Topoloveni participă la targul MENOPE cu o certificare HALAL , primită de la Mufiatul Cultului Musulman în România. Sperăm ca această certificare să garanteze în piața arabă calitatea deosebită a magiunului de prune Topoloveni”, a declarat dna Bibiana Stanciulov, director general Sonimpex Topoloveni.

Dubai_2

Prin participarea din Dubai, Magiunul de prune Topoloveni încheie un an important din punctul de vedere al evenimentelor internaţionale la care a reprezentat România,  bifand prezenţa la expoziţii şi târguri în Seul, Moscova, Oslo, Zurich, Berlin şi Muntenegru.

Magiunul de prune Topoloveni participă la Menope 2014 ca parte a programului pe fonduri europene  “I love European Fine Foods”, care a fost accesat de Sonimpex Topoloveni deoarece este singurul produs românesc recunoscut la nivelul UE pentru traditionalitate, unicitate și autenticitate, prin acordarea Indicaţiei Geografie Protejate. Acesta este al doilea program de promovare pe bani europeni accesat de producătorul român, după “Eureka: Descoperiţi comorile Europei” care vizează promovarea produsului pe pieţele din Norvegia, Elveţia şi Rusia, program care a debutat în 2013. Ambele programe se vor derula pe o perioadă de trei ani şi au ca scop promovarea produselor alimentare de top din UE pe pieţe terţe.

Dubai_3Dubai_4

Magiunul de prune Topoloveni este Furnizor al Casei Regale a României, multiplu premiat ‘Superior Taste Award’ de către Institutului pentru Gust și Calitate Bruxelles, Ambassador of the ‘Romanian tradițional taste’, poate fi introdus în dietă de la vârstă de 6 luni — când începe diversificarea alimentației; este permis și persoanelor bolnave de diabet, cu acordul medicului curant, conform unui studiu realizat la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice N.C.Paulescu.

Magiunul de prune Topoloveni este un produs 100% românesc, 100% natural, fără zahăr adăugat, fără E-uri, fără conservanți, fără gluten.

Mai multe informații despre magiunul de prune Topoloveni și produsele Topoloveana găsiți pe http://www.magiun-sonimpex.ro și pe pagina oficială de Facebook ‘Magiun de prune Topoloveni’

0 Comments

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


*