Contact: 021.340.26.66

„Magiunul de Topoloveni” îşi pregăteşte intrarea pe pieţele internaţionale

Ziarul Bursa, 10 septembrie 2012
PROIECT DE PROMOVARE ÎN VALOARE DE 730.000 DE EURO
Companii-Afaceri
10.09.2012
„Magiunul de prune Topoloveni”, singurul produs tradiţional românesc protejat la nivel european, produs de compania „Sonimpex Serv Com”, va fi promovat începând cu anul următor printr-un program iniţiat de Uniunea Europeană (UE), în ţări din afara UE, precum Elveţia, Finlanda şi Japonia, a declarat, vineri, Bibiana Stanciulov, director general Sonimpex, în cadrul evenimentului „Ziua porţilor deschise la fabrica de magiun Topoloveni” din judeţul Argeş.

Domnia sa a precizat: „Valoarea acestui proiect se ridică la 730.000 de euro şi are o durată de doi ani. Promovarea urmează să demareze la începutul anului viitor. Finanţarea este asigurată în proporţie de 50% de UE, 20% va însemna contribuţia companiei noastre, iar Ministerul Agriculturii va asigura 30% din costul proiectului. Ţările în care va fi făcut cunoscut acest produs tradiţional românesc au fost alese în funcţie de potenţialul puterii de cumpărare şi, totodată, deoarece în aceste ţări se promovează o alimentaţie sănătoasă”. 

Promovarea magiunului la nivel internaţional va permite intrarea directă a producătorului român pe pieţele enumerate, a mai spus deţinătoarea companiei. În acest moment, niciunul dintre produsele fabricii de la Topoloveni nu sunt exportate în afara ţării noastre.

În cadrul evenimentului menţionat a fost prezentă şi o comisie a oamenilor de afaceri din Japonia, dar şi reprezentanţi ai Guvernului României, Ministerului Agriculturii sau oficialii ai Casei Regale, unde producătorul din Argeş este furnizor. 

* 2012 lasă în urmă o producţie slabă de magiun

„Din punct de vedere al producţiei magiunului, anul acesta este foarte dificil, din cauza producţiei mici de materie primă (n.r. prune), fructele fiind afectate de condiţiile de secetă din această vară. Producţia de magiun din acest an se va ridica la circa 300.000-350.000 de borcane, la aproape jumătate din producţia lui 2011, iar în cazul dulceţurilor, vor fi produse aproximativ 10.000-20.000 de borcane, din fiecare sortiment, adică un total de circa 240.000 de borcane de dulcea-ţă. La producţia de zacuscă nici nu ne mai aventurăm în acest an, deoarece noi realizăm o mare parte din proces manual, adică coacem legumele. În schimb, am produs circa 7.000 de borcane de suc de roşii, o producţie mică, dar toate roşiile folosite au fost româ-neşti”, punctează doamna Bibiana Stanciulov. 

Întrebată dacă aceste circumstanţe vor conduce la o scumpire a produselor, domnia sa ne-a declarat că preţurile nu se vor majora în următorii doi-trei ani.

În fabrica din Argeş se produc cele 13 produse, portofoliu format din magiunul de prune, dulceţurile „Topoloveana”, zacusca şi sucul de roşii.

În prezent, produsele „Sonimpex” sunt comercializate în cele mai mari lanţuri de retail din Româ-nia, acoperind toate zonele ţării.

* Scandalul cu „Lidl” a răsunat până la Angela Merkel şi Comisia Europeană

Pe lângă producţia scăzută din acest an, şi vânzarea de magiun a fost afectată, în urma scandalului din acest an cu retailerul german „Lidl”: „Cererea de produse a scăzut în primul semestru al acestui an, din cauza căpuşării magiunului de Topoloveni de către lanţul de magazine < Lidl >. Compania a etichetat un produs cu denumirea de magiun, fără însă a respecta reţeta de bază a magiunului – adică, un produs realizat din prune, fără zahăr şi fără conservanţi. Ei produc o pastă de prune, care conţine gelatină, denumirea de magiun fiind folosită eronat, atacând în acest fel tradiţia românească, fapt pentru care noi am dat compania în judecată. Ceea ce au făcut ei a afectat vânzarea produsului nostru cu circa 300.000 de borcane pentru primul semestru, volum care reprezintă aproape jumătate din volumul vândut într-un an”, a explicat Bibiana Stanciulov.

În acest sens, deţinătoarea afacerii cu magiun a înaintat de curând o scrisoare cancelarului german Angela Merkel în care îi solicită să ia măsurile necesare pentru evitarea concurenţei neloiale practicate de investitorul german „Lidl” în România, urmând să trimită o înştiinţare a celor întâmplate şi Comisiei Europene. 

În 2011, „Sonimpex” a obţinut o cifră de afaceri de 1 milion de euro şi are un număr de 27 de angajaţi.
MIHAELA DALAR STANCA

0 Comments

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


*