Contact: 021.340.26.66

Magiunul de Topoloveni va fi prezent din 2013 pe pieţele din Finlanda, Elveţia şi Japonia

Agerpres, 7 septembrie 2012

Magiunul de Topoloveni va fi prezent din 2013 pe pieţele din Finlanda, Elveţia şi Japonia

Magiunul de Topoloveni va fi prezent din 2013 pe pieţele din Finlanda, Elveţia şi Japonia datorită unui proiect european derulat de compania Sonimpex, în colaborare cu parteneri din Grecia şi Italia.

‘Există şansa ca România să absoarbă acei 730.000 de euro, bani alocaţi de Uniunea Europeană pentru promovarea produselor tradiţionale cu indicaţie geografică protejată (IGP), pentru că am reuşit, în sfârşit, să constituim un grup de producători cu doi parteneri din Grecia şi Italia. Vom depune dosarul la 30 septembrie 2012 şi sperăm ca în 3-4 luni să înceapă derularea acestuia’, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, directorul general al companiei Sonimpex, Bibiana Stanciulov. 

Proiectul se va derula pe pieţele din Finlanda, Elveţia şi Japonia, timp de doi ani, unde vor fi organizate târguri şi expoziţii cu degustare de produse, finanţarea fiind asigurată în proporţie de 50% de UE, 30% de Ministerul Agriculturii şi 20% de producător. Condiţia esenţială era existenţa unei asocieri între cel puţin doi producători cu IGP pentru accesarea acestor fonduri europene. Cum în România doar magiunul are IGP, Sonimpex a fost nevoită să apeleze la parteneri din Grecia şi Italia, care au venit cu un sortiment de brânză, respectiv din carne. Cei 730.000 de euro sunt banii alocaţi strict pentru România, celelalte două ţări având sume similare pentru aceste tip de proiect. 

‘Pentru acest proiect a fost acceptată promovarea în două ţări extracomunitare din Europa, Elveţia şi Finlanda, dar şi Japonia ţări care au cultura hranei sănătoase şi un nivel de trai ridicat, capabil să absoarbă magiunul de Topoloveni. Produsul nostru va fi astfel prezent la toate târgurile şi expoziţiile organizate în aceste ţări, vor fi împărţite materiale publicitare, iar o bună parte din bani vor merge către degustarea produsului. Vânzarea magiunului se va face numai prin magazine bio sau naturale, dar şi la târguri’, a precizat Stanciulov. 

Aceasta a mai adăugat că intenţionează să certifice magiunul de Topoloveni ca produs ecologic, în condiţiile în care prunele achiziţionate de la un furnizor din localitatea Iancu Jianu sunt în primul an de conversie. 

‘Şase laboratoare interne şi internaţionale au certificat magiunul de Topoloveni ca un produs curat fără zahăr, nitriţi, sulfaţi şi de aceea este important să-l certificăm eco pentru că vor creşte semnificativ şansele de vânzare’, a mai spus directorul general al companiei. 

Compania Sonimpex Serv Com a organizat vineri la fabrica de Magiun din Topoloveni Ziua Porţilor Deschise, aflată deja la a patra ediţie, unde persoanele interesate de modalităţile de fabricaţie a acestui produs au putut intra şi vizita capacitatea de producţie. 

La eveniment au participat reprezentanţi din Ministerul Agriculturii, ai Ambasadei Japoniei la Bucureşti, ai Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, politicieni, alături de alte aproximativ 200 de persoane. 

Producătorul a pregătit produse tradiţionale precum cornuleţe şi plăcintă cu magiun, şi viţel la proţap. AGERPRES

0 Comments

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


*